Un batranel

Pe mine nu ma impresioneaza foarte multe lucruri, nu stiu de ce, poate ca ma ghidez dupa: “orice e posibil’ sau “nu e nimic deosebit ” si nu stiu daca e de bine sau de rau, cred ca depinde de situatie. Insa mereu ma ating copilasii, mai ales cei care plang sau care au probleme si nu are cine sa-i ajute, cainii strazii sau care sunt raniti, chiar daca unii nu stiu cum sa scape de ei, mie mi se face mila si vreau la un moment dat sa fac un”altfel” de adapost pentru caini care intr-adevar sa ajute la rezolvarea acestei probleme, si nu in ultimul rand ma induioseaza batraneii plapanzi care au blandetea in ochi ca de copii si care se chinuie sa-si mai duca in spate zilele ramase.

Azi, dupa 5 ore de cursuri, simteam nevoia de o cafea de la “Cafeneaua rosie” din spatele facultatii mele pentru a mai rezista inca o ora de curs. Cand am intrat am vazut stand linistit, pe o bancuta, un batranel care termina de mancat un sandwich de la cafenea, care nu pot spune ca e excelent, si care incet, incet se pregatea sa se intoarca la ore, presupun ca era un domn profesor. M-am uitat la el cat asteptam sa mi se aduca cafeaua cum se ridica incet si mergea spre iesire, facand cate un pas marunt unul dupa altul si l-am urmarit pana a iesit si imi venea sa ma duc la el si sa-i dau anii inapoi ca sa-l vad mai vioi. Il vedeam ca pe un copil care invata acum sa faca primii pasi. Avea ochii blanzi si imi venea sa ma duc sa-l iau in brate, dar l-as fi speariat. De cand am plecat de acolo ma tot gandesc la acel batranel si imi curg lacrimile de fiecare data cand ii vad imaginea din minte. Nu cred ca pot descrie cat de tare m-a induiosat.

Toti batraneii au o poveste in spate, dar nu mai sunt multi care vor sa o asculte. Pacat! Acum ca vine primavara parca ii vad cum ies in parc cu jocurile de table sau de sah pentru a se intalni cu vechii prieteni, poate cu prietenii de o viata, si pentru a se bucura de razele soarelui si de natura care reinvie. Ar fi dragut daca as reusi sa descopar povestea macar a unui batranel din parc pentru ca sunt sigura ca as avea ceva de invatat din asta. Mi-ar place sa aflu la ce visa tanarul de atunci, daca si-a indeplinit visele, ce regrete are sau ce ar fi schimbat, daca ar avea ocazia. “Timpul nu are rabdare cu noi” si nu stiu cat de mult reusim sa  traim clipa si sa facem ce ne dorim la momentul in care trebuie. Timpul e cea mai importanta si scumpa resursa pe care un om o are. Sunt curioasa care va fi povestea mea la batranete.

Cine nu are un batran, sa-si cumpere.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s